Pentru o vacanță fără griji, asigură-te că ai bifat toate aceste condiții


Ultimul lucru pe care ni-l dorim atunci când plecăm în concediu este ca grijile de acasă să ne urmărească în destinația de vacanță pe care am ales-o. Nu este nimic mai neplăcut decât să ajungi în aeroport și să-ți dai seama că nu ai toate actele necesare sau să-ți aduci aminte că nu ai armat sistemul de alarmă atunci când stai la plajă.


Cu puțină pregătire, toate aceste neplăceri pot fi prevenite, astfel încât să te bucuri pe deplin de vacanță.


1. Documentele de călătorie


Bineînțeles, atunci când alegi să-ți faci vacanța pe litoralul românesc sau la munte, pe Valea Prahovei, nu trebuie să-ți bați capul cu primul punct. Dar dacă îți faci vacanța în străinătate, trebuie să te asiguri că ai toate documentele de călătorie pregătite corespunzător.


Biletul de avion și check-in-ul sunt pași importanți în pregătirea călătoriei tale. Nu trebuie să uiți, însă, de asigurarea de călătorie, care, la nevoie, te va scuti de multe necazuri, mai ales atunci când te afli pentru prima dată într-o nouă destinație.


În ultimul an lucrurile s-au schimbat, iar acum ai nevoie și de certificatul de vaccinare și/sau certificatul verde electronic, în baza cărora vei putea călători fără a sta în carantină. Le poți descărca în format eletronic pe telefonul tău, astfel încât să-ți fie mai ușor.


Unele destinații solicită și teste Covid, mai ales dacă nu ai o schemă completă de vaccinare. Interesează-te cu cât timp înainte de ajungerea la destinație poți efectua testul, astfel încât să nu ai surprize neplăcute.


Nu în ultimul rând nu uita de pașaport, buletin și alte documente specifice de care s-ar putea să ai nevoie.


!! Chiar dacă mai nou toate documentele pot fi descărcate în smartphone, te sfătuim să le scoți și la imprimantă și să le pui într-un dosar care va sta tot timpul în bagajul de mână. În acest fel, dacă telefonul se defectează sau îți este furat, vacanța ta nu va avea de suferit.







2. Normele de sănătate


Dacă ai ales pentru vacanța ta o destinație exotică sau poate vrei să-ți faci luna de miere în Africa este bine să te interesezi înainte de eventualele vaccinuri pe care va trebui să le faci, pentru a fi protejat de boli periculoase, precum febra tifoidă, poliomielita, rujeola etc.


Discută cu medicul tău de familie despre destinația în care îți dorești să călătorești, astfel încât să fii sigur că ești la zi cu vaccinurile necesare.


De asemenea este bine să consulți și site-ul Ministerului Afacerilor Interne pentru a afla de eventualele pericole pentru sănătatea ta, pe care le vei putea întâlni în timpul călătoriei. În unele zone, de exemplu, nu este recomandat să bei apa de la robinet, ci este indicat să consumi doar apă plată îmbuteliată.


3. Ce să nu uiți să pui în bagaje


Dincolo de hainele potrivite pentru clima și specificul cultural al destinației alese este bine să pui în bagaj și anumite tipuri de medicamente.


Dacă știi că ai o alergie sau un stomac mai sensibil, asigură-te că ai pus în bagajul de mână și pastilele de care ai nevoie. S-ar putea ca în destinația de vacanță să nu le găsești de cumpărat, să fie eliberate doar cu rețetă sau să fie mai scumpe.


Nu uita să pui în bagaje un încărcător sau o baterie în plus pentru gadget-urile tale. Totodată ar fi bine să te interesezi dacă în destinația aleasă nu ai nevoie de un adaptor pentru priză. În caz că da, îți recomandăm să-l cumperi înainte de a pleca, deoarece la destinație s-ar putea să te coste mult mai scump.







4. Asigură-te că nu rămâi fără bani


Chiar dacă ai optat pentru o vacanță all inclusive, nu înseamnă că poți pleca la drum fără niciun ban. Asigură-te, însă, că pe lângă cardurile bancare ai și numerar la tine, într-o valută care este acceptată la destinație.


Nu știi niciodată când vrei pleci într-o excursie opțională, care nu era inclusă în pachetul de vacanță sau vrei să cumperi un suvenir.


Și dacă tot vorbim despre valută, îți recomandăm ca schimbul valutar să-l faci înainte de a pleca, astfel vei beneficia de o rată de schimb mai avantajoasă.


5. Învață câteva fraze elementare


Chiar dacă cunoști foarte bine engleza, s-ar putea să nu-ți fie de ajutor chiar peste tot. Mai ales dacă alegi o destinație exotică sau ești obișnuit să explorezi și să te abați de la traseele turistice obișnuite.


Învață câteva fraze elementare în limba folosită la destinația ta de vacanță. Vei putea astfel să ceri indicații, dacă te-ai pierdut sau ajutorul trecătorilor, dacă ai nevoie. Totodată, dacă înveți să dai ”bună ziua” și să spui ”mulțumesc” pe limba celor care te servesc, vei avea parte garantat de o interacțiune mult mai plăcută.


Și ca să fii sigur/ă că vei călători în siguranță, îți recomandăm să apelezi la un agent de turism, care te va ajuta să te pregătești corespunzător pentru o vacanță lipsită de griji. Poți lua legătura cu consultanții noștri de vacanță folosind chat-ul din website-ul nostru sau formularul de contact.


Pe curând, dragi iubitori de călătorii!


SOURCE AND TAGS


Articole asemanatoare